Electrocauterizarea este o procedura dermatologica minora, ce consta in distrugerea unor leziuni mici cutanate,de cele mai multe ori benigne. Distrugerea leziunilor se face prin incalzire termica, cu ajutorul unui aparat numit electrocauter.
Se preteaza pentru aceasta manopera multe leziuni cutanate, cum ar fi : veruci (negi), cheratoze seboreice sau actinice, papiloame, tumori vasculare, fibroame, condiloame genitale etc.
De multe ori, cauterizarea se poate asocia cu chiuretarea leziunilor, care, de asemenea, indeparteaza leziunea de pe suprafata pielii. Prin cauterizare, odata cu distrugerea termica a leziunii, se face si o hemostaza ( oprirea sangararii).
Electrocauterizarea necesita o anestezie anterioara. Deoarece leziunile supuse cauterizarii sunt mici, anestezia se face doar local. Anestezia se face prin injectarea sublezionala a unei cantitati minime de xilina 1 sau 2%. Astfel, durerea provocata de arsura cauterului este indepartata.
Dupa cauterizare, ramane o plaga care va trebui ingrijita zilnic, prin aplicarea de dezinfectante si plasturi, pana la epitelizarea completa. Se va evita contactul cu apa in primele zile dupa cauterizare.Daca plaga nu este ingrijita corespunzator, se poate suprainfecta, ceea ce va necesita tratament local cu antibiotece.
Vindecarea se poate face, uneori, cu modificari de culoare sau cu cicatrice postlezionale.
Este o procedura foarte frecventa in sfera dermatologiei.