ABCDE cancerului de piele

Indiferent de formele lui, cancerul rămâne una dintre cele mai „dure” afecțiuni. Majoritatea formelor de cancer de piele sunt datorate neprotejării corespunzătoare a pielii la soare. Indiferent de anotimp, pielea este cel mai expus organ al corpului nostru. Așa că indiferent de tipul de piele sau anotimp este bine să ne evaluăm pielea regulat și o dată pe an să apelăm la un medic dermatolog pentru o evaluare specifică. Acest aspect este obligatoriu dacă avem pe corp mai mult de 20 alunițe sau dacă observăm leziuni nespecifice, modificări ale structurii pielii.

Cele mai frecvente forme de cancer de piele sunt descrise în articolul: Prevenția și diagnosticarea cancerului de piele

Este vital ca orice formă de cancer să fie depistată din timp, pentru a putea fi tratată corect. Astfel, medicii specialiști dermatologi au dezvoltat mai multe strategii de abordare-diagnosticare, una dintre ele fiind ABCDE.

A – Asimetria

Formațiunile benigne nu sunt asimetrice. Cum verificăm forma simetrică? Dacă trasăm o linie prin mijlocul aluniței și cele două părți sunt egale, avem simetrie, dacă cele două părți nu sunt simetrice avem melanom.

 

 

B – Border ( margini)

O formațiune benignă este clar limitata, o formațiune maligna are margini neuniforme, uneori crăpate.

 

 

 

C – Culoarea

Formațiunile benigne prezintă o singură nuanță de maro. Formațiunile maligne se pot prezenta în mai multe culori sau zone colorate diferit: maro, bronz, negru, dar și nuanțe de roșu sau albăstrii.

 

D – Diametrul

Alunițele benigne sunt frecvent de mici dimensiuni. Formațiunile maligne, nediagnosticate la timp, pot avea până la 6 mm, dar si forma malignă are dimensiune mică la început.

 

 

E – Evoluție

Formațiunile benigne își păstrează forma și culoarea în timp, deci nu suferă modificări. Formațiunile maligne se modifică în timp, iar acest iterval depinde de la persoană la persoană.

 

De obicei, alunițele, petele maronii sau alte formațiuni prezente pe piele sunt inofensive. Trebuie să vă reamintesc însă că un număr foarte mare de formațiuni necesită obligatoriu control anual la medicul dermatolog. Acesta vă va putea evalua și diagnostica corect orice modificare a pielii voastre.

Este foarte important să vă cunoașteți pielea, pentru a recunoaște cu ușurință orice modificare a ei. Obișnuiți să vă realizați singuri, periodic, un ABCDE al formațiunilor de pe piele și la orice modificare apelați la un consult de specialitate.

Azi cu ajutorul noilor tehnologii, pe lângă evaluarea – diagnosticarea modificărilor pielii noastre, acestea pot fi înregistrate și stocate, fiind posibilă compararea formațiunilor în timp.

Videodermatoscopia este o medoda nedureroasă și neinvazivă prin care leziunile de pe piele sunt evaluate în “profunzimea” lor. Cu ajutorul FotoFinder se pot diagnostica și urmări multe formațiuni tumorale ale pielii. FotoFinder poate fotografia și stoca informații privind formațiunile de pe pielea voastră, pentru a putea compara leziunile la diverse intervale de timp.

Videodermatoscopia crește precizia în diagnostic, însă nu elimină examenul histopatologic.

Programează-te acum la o evaluare a pielii tale: CONTACT